Manastirea Voronetului a fost inca de la intemeiere un monument memorial si votiv. Aceasta explica pe de o parte caracteristicile noi ctitorii a Sfantului Stefan cel Mare care, spre deosebire de celelalte manastiri ale domnului, nu avea camera mormintelor. Explica de asemenea, atentia de care s-a bucurat in continuare. Intr-adevar in secolul XVI – mai precis la 1547 – Mitropolitul Grigorie Rosa sfetnic a lui Petru Voda Rares si var cu domnul,construieste pridvorul inchis de la vest, pentru care adopta o solutie nemaiintalnita pana la el, in cadrl careia arhitectura este vizibil subordonata decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin nestrapuns de nici o deschidere. Acest plin amplu, impreuna cu suprafetele laterale ale masivilor contraforti de colti constituie un imens ecran unitar, pe care se desfasoara in culorile ei stralucitoare drama binecunoscutei Judecati de Apoi de la Voronet, singura compozitie de acest fel care se desfasoara continu, fara nici un fel de intrerupere sau trunchiere.

Latimea contrafortului va fi folosita pe fatadele laterale pentru desfasurarea unor teme carora ctitorul picturii se pare ca dorit sa le dea o impotanta deosebita: pe contrafortul de sud Viata Sfantului Nicolae, viata Sfantului Ioan cel Nou si supradimensionat Sfantul Gheorghe omorind balaurul, iar pe cel de nord, compozitia continua verticala a vamilor vazduhului, teme eshatlogica aparuta in mediile calugaresti. Pe restul peretilor exteriori, ordonanta iconografica isi urmeza firul traditional: Arborele lui Ieseu, in regisru vertical de filosofi alaturat – pe fatada de sud, Cinurile pe abside, Acatistul Maicii Domnului, Viata Sfantului Antonie cel Mare, Facerea – pe fatada nord.

Doua elemente se disting in aceasta ordonanta – mai intai elementul antiotoman, reprezentat de teme Sfantuli luptator Gheorghe, de aceea a Vietii Sfantului Ioan cel Nou, care, martirizat de tatari la Cetatea Alba fusese adus la Suceava de Alexandru cel Bun devenise un fel de erou national a luptei impotriva necredinciosilor, si binecunoscutul ansamblu al Acatistului Maicii Domnului. Cel de-al doilea element de “limbaj artistic” este acel al trditiei calugaresti si pustnicesti, mostenire a lui Daniil Sihastru si legata in imaginatia contemporanilor de primul, aceasta parte a clerului aparand, in vremea Sfantului Stefan si a urmasilor lui directi, drept princpalii agitatori la rezistenta impotriva dominatiei straine.

Acest element este reprezentat de temele vietii Sfantului Nicolae, de aceea a vietii Sfantului Antonie, unul dintre intemeietorii calugariei orientale, si de aceea a vamilor vazduhului, de fapt glorificarea vietii pure, a sihastrilor Interiorul urmeaza aceeasi ordonanta traditionala. Fara indoiala, cercetarea erudita a distins mai multe straturi de pictura: cel original, pastra in naos, dar cu portretul votiv poate refacut in vremea lui Sf. Stafan cel Mare, apoi pronaosul pictat, in 1550, cu spijinul mitropolitului Grigore Rosca. In general, ordonanta traditionala nu prezinta deosebite particularitati. Doar in pridvor, ordonanta sinaxarului, impartita in serii continue de mici scene, are mai mult decat oriunde caracter de benzi desenate.

La Voronet, ca si in alte parti, pictura are, insa, in afara calitatii de expresie a unei ideologii si pe aceea de marturie a unei nesecate curiozitati si a unei vii observatii a realitatii inconjuratoare de catre artist: costume, arme, ustensile, chiar arhitecturi si peisaje, reproduc realitatea, viata pe care pictorii au cunoscut-o si pe care au redat-o cu un pitoresc si cu o verva neintrecute.

Intre paticularitatile acestor reprezentari sunt si unele deosebit de semnificative. Au fost inca de mult semnalate in acest sens expesiile caricaturale ale diavolilor – fapt de natura sa puna problema viziunii romanesti despre infernsi in general a mitologiei eshatologice a romanilor in care diavolii cei caraghiosi ai Voronetului se inrudesc – peste veacuri, ar destul de apropiat – cu ceilalti diavoli prosti, din Danila Prepeleac si din Ivan Turbinca, ai lui Creanga. S-a observat mai putin insa ca inscriptiile desemnand pe pacatosii din iad sunt in “romaneste”, iar nu in slavona cum sunt toate celelalte.

In afara arhitecturii – clasice, cu planul relativ simplu, treflat, fara camera mormintelor si cu sistemul de oltire in care apar, traditional arcele piezise – si a picturii cu valentele expresive majore mentionate mai sus, Voronetul pastreaza si o insemnata zestre de mobilier: strane, policandre de lemn, catapeteasma. Este unul dintre cele mai interesante exemplare de mobilier in care traditia artei lemnului se impleeste cu elemente de stil goic, totul conditionat de programul intrunind functionalitatea impusa de laasul e cult cu elemente de traditie bizantina . Pustiit , dezafectat, ars in decursul vremurlor, Voronetul si-a vazut comorile risipite. Unele dintre odoare se intalnesc inca in colectiile si muzee – Putna, la Muzeul de Arta al Romaniei, in biblioteci de mare renume.

Calitatea artistica a arhitecturii si picturii, legenda care-l invaluie, traditia sihastrului Daniil si probabil, si reminisenta intelesurilor deosebite ale decorului pictat au facut din Voronet un adevarat simbol al Mldovei medievale si monumentul el mai reprezentativ al artei moldovenesti feudale.